Eroarea 503 pe WordPress

Eroare 503

Cum să remediați eroarea WordPress 503 – Câțiva pași care funcționează

Întâmpinarea de erori pe site-ul WordPress poate fi extrem de frustrantă pentru oricine mai ales pentru că nu este întotdeauna clar ce cauzează problema sau cum poate fi remediată.

Majoritatea site-urilor întâmpină erori cel puțin o dată. Eroarea HTTP 503  este una dintre problemele cele mai frecvent întâlnite. La fel ca orice problemă de server, eroarea de indisponibilitate a serviciului, 503, poate avea un impact negativ asupra unui site atunci când este lăsată nerezolvată. Dar nu vă faceți griji! De regulă, erorile sunt destul de simplu de rezolvat. În acest articol vă vom ghida prin principalele cauze din spatele acestei erori și vă vom arăta cum să o remediați singur.

Ce este eroarea 503 și care sunt pricipalele cauze din spatele acesteia

Eroarea 503 este un cod de stare HTTP care apare ori de câte ori serverul nu poate gestiona o solicitare. Spre deosebire de alte erori de acest gen, eroarea 503 indică faptul că pagina dvs. web este online, funcționează, însă aceasta nu poate fi accesată în momentul respectiv.

Una dintre cele mai întâlnite cauze care poate genera o eroare 503 este reprezentată de numărul mare de solicitări trimise către server, care epuizează resursele disponibile. Toate companiile de găzduire web oferă o cantitate fixă de resurse pentru fiecare cont de găzduire, astfel că există posibilitatea ca această limită să nu poate face față utilizării intense a resurselor serverului. Eroarea poate să apară și atunci când există o eroare pe serverele utilizate pentru a vă găzdui site-ul. Dacă eroarea este cauzată de o utilizare intensă sau o eroare a serverului, atunci aceasta ar putea dispărea automat în câteva minute.

O altă cauză care ar putea fi remediată ușor este reprezentată de faptul că site-ul dvs. WordPress consumă o cantitate neobișnuită de resurse, deoarece un plugin sau o temă poate funcționa incorect. În acest caz, eroarea apare atunci când serverul dvs. web nu poate obține un răspuns adecvat dintr-un script PHP, ceea ce se întâmplă de obicei din cauza scripturilor învechite sau prost codificate în teme și pluginuri.

Ați întâmpinat eroarea  de indisponibilitate a serviciului 503? Nu trebuie să vă panicați! În următoarea secțiune vă vom arăta cele mai eficiente moduri de a găsi cauza principală și de a o rezolva.

Cum să remediați eroarea 503?

  • Dezactivați temporar pluginurile WordPress – Există posibilitatea ca pluginurile să afecteze doar câteva elemente ale unei singure pagini sau să modifice întreaga funcționalitate a site-ului dvs.. Deoarece eroarea 503 vă împiedică să accesați zona de administrare WordPress, va trebui să vă accesați site-ul prin Secure File Transfer Protocol (SFTP). Dacă nu aveți un program SFTP configurat, vă recomandăm FileZilla. Dacă nu puteți identifica ce plugin cauzează problema, poate fi necesar să dezactivați toate pluginurile și să le activați unul câte unul, iar dacă nici după acest proces nu dispare eroarea puteți trece la etapa următoare;
  • Schimbați tema WordPress – Tema poate consuma prea multe resurse din cauza codului personalizat sau a actualizărilor recente care nu au fost configurate corect. Puteți rezolva această problemă schimbând permanent tema cu una dintre temele default WordPress.
  • Dezactivați temporar serviciul CDN sau Firewall – Există posibilitatea ca eroarea 503 sa nu apară din cauza unei probleme existente pe site-ul dvs. web. Dacă utilizați un CDN vă recomandăm să îl dezactivați temporar pentru a vă da seama dacă acesta este cauza din spatele erorii. Dacă nu utilizați un CDN sau descoperiți că întreruperea serviciului nu vă ajută cu problema dvs., vă sugerăm să resetați Firewall. Un firewall pentru aplicații web (WAF) blochează orice trafic suspect să intre pe site-ul dvs și s-ar putea să fi fost configurat incorect. În cazul unei configurații defectuoase, un anumit trafic vital poate fi interzis să acceseze site-ul web. Dacă eroarea e cauzată de un atac DDOS atunci e timpul sa contactați furnizorul dvs. de găzduire web pentru a va ajuta sa creșteți securitatea site-ului pe viitor.
  • Reporniți serverul și echipamentul de rețea – Eroarea 503 poate apărea din cauza unor probleme de conectivitate ale serverului pe care este găzduit site-ul dvs. Astfel, dacă aveți acces root la site-ul dvs., una dintre cele mai simple modalități de a remedia eroarea este să reporniți serverul. Dacă site-ul dvs. este găzduit pe mai multe servere, asigurați-vă că reîmprospătați fiecare server pentru a reveni la normal.
  • Verificați resursele serverului dvs. – Daca eroarea 503 apare înca în ciuda tuturor incercărilor de a o remedia până acum, există șanse mari ca problema sa se fi datorat lipsei resurselor alocate contului de gazduire. Resursele pe care le folosește un server sunt RAM, CPU, I/O, procese de intrare și inoduri de site. Verificarea acestor valori vă poate ajuta să confirmați dacă problema este legată de resurse limitate. Majoritatea clienților Găzduire.ro pot verifica în cPanel dacă au avut depășiri de resurse în ultimele 24 de ore, iar ceilalți pot solicita echipei de suport să facă verificări. Dacă problema persistă doar atunci când aveți trafic mare pe site, atunci trebuie să luați în considerare să faceți un upgrade la planul de găzduire actual și să creșteți resursele serverului. Actualizarea planului este o decizie importantă, astfel că vă recomandăm să contactați echipa de suport care vă va îndruma spre rezolvarea cauzei și vă va sfătui dacă trebuie să vă actualizați planul de găzduire.

Concluzie

Deși eroarea dispare de obicei de la sine, poate avea un impact negativ asupra performanței site-ului și experienței utilizatorului dacă este lăsată nesupravegheată. Găsirea cauzei exacte a erorii HTTP 503 necesită destul de mult timp. Pentru remedierea acesteia vă recomandăm să urmați pașii sus-menționați iar dacă problema persistă, contactați furnizorul de găzduire web pentru a vă oferi asistență suplimentară pentru a rezolva această eroare. La Găzduire.ro, echipa noastră de suport este mai mult decât fericită să vă sară în ajutor.

Ați întâlnit vreodată eroarea HTTP 503 în WordPress? Împărtășiți-vă experiențele cu noi în secțiunea de comentarii de mai jos!

You May Also Like

About the Author: Adrian